Ministerul Energiei invită toate persoanele interesate la dezbaterea publică a Conceptului de gestionare a rețelelor de gaze naturale din proprietatea persoanelor terţe şi fără proprietar. Documentul a fost elaborat de reprezentanții Ministerului Energiei, Green City Lab Moldova, în parteneriat cu Fundația Soros Moldova.

Conceptul promovează dezvoltarea sustenabilă şi asigurarea unui nivel de securitate sporit al aprovizionării cu gaze naturale a consumatorilor finali din Republica Moldova.

Scopul documentului este de analiza impedimentele actuale și de a identifica soluții optime privind evidența și utilizarea rețelelor de gaze naturale din proprietatea autorităților publice centrale și locale, persoanelor fizice și persoanelor juridice, care nu reprezintă întreprinderi de gaze naturale, dar și de a include în circuitul economic rețelele fără proprietar, măsuri care într-un final vor contribui la asigurarea dezvoltării sustenabile şi rezilienței sistemului național de gaze naturale.

Astfel, principalele obiective ale Conceptului se referă la securitatea aprovizionării cu gaze naturale, crearea cadrului juridic necesar pentru înregistrarea dreptului de proprietate a statului asupra rețelelor care aparțin terților și a celor fără stăpân, dar și asigurarea unui mecanism compensatoriu echitabil pentru persoanele care au realizat investiții în infrastructura rețelelor, în ipoteza aplicării procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică a gazoductelor.

Ținând cont de importanța acestui proiect pentru dezvoltarea sectorului energetic din Republica Moldova, precum și de potențialul impact social și economic major al unor dintre modificările propuse, mizăm pe o participare cât mai largă și mai diversă a tuturor părților interesate.

Dezbaterea publică a Conceptului care va avea loc în data de 1 iulie 2024 la ora 09:30, în Clădirea Guvernului, sala de ședințe, et.1, intrarea din str. B. Bodoni.

Detalii despre Conceptul privind gestionarea rețelelor de gaze naturale din proprietatea persoanelor terţe şi fără proprietar găsiți pe link-ul următor: https://t.ly/x5Sq7

Cele mai citite

  • Week

  • Month

  • All