Italia va acorda Republicii Moldova 10 milioane de euro pentru compensarea facturilor la energie, implementarea programului de instalare a contoarelor inteligente de energie electrică și pentru măsuri de eficiență energetică. Acest lucru va fi posibil după ce astăzi la Chișinău a fost semnat Acordul de finanțare pentru accelerarea tranziției echitabile în R. Moldova, transmite MOLDPRES.
Documentul a fost semnat de către ambasadorul Italiei în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni și Reprezentanta rezidentă PNUD la Chișinău Daniela Gasparikova, în prezența prim-ministrului Dorin Recean, a miniștrului Energiei, Victor Parlicov și a ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.
Ambasadorul Italiei în R. Moldova, Lorenzo Tomassoni, a declarat că suportul financiar oferit de Italia va fi utilizat pe de o parte pentru compensarea facturilor pentru cei mai vulnerabili cetățeni și pe de altă parte va permite instalarea contoarelor inteligente pentru a ajuta familiile vulnerabile și instituțiile publice să eficientizeze consumul de energie. „În total, în 2022-2023, Italia a oferit sprijin în valoare de 43 mln de euro și 20 de tone de bunuri. Italia este mândră sa contribuie la reziliența sectorului energetic al Moldovei”, a afirmat Ambasadorul. Oficialul a adăugat că țara sa va mai oferi ulterior Republicii Moldova un alt sprijin în valoare de 10 mln de euro.
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a punctat că o parte din banii acordați de Italia vor fi utilizați pentru finanțarea unui proiect pilot, ce prevede procurarea a peste 30 de mii de contoare inteligente, care vor permite consumatorilor inclusiv să beneficieze de tarife diferențiate la energia electrică.
„O parte din suport este alocat pentru sprijinul cetățenilor aflați în vulnerabilitate energetică să facă față facturilor. O altă parte va fi investită în dezvoltare, în elemente care vor permite pe viitor să reducem povara pe consumator nu din contul prețurilor mai mici la energie, dar din contul eficienței și a posibilității de a integra mai multă energie regenerabilă în rețea. Este un sprijin simbolic, întrucât marchează sper eu o ieșire din criza de prețuri, deja prețurile încep a se reduce, deja intrăm într-o normalitate. Pe de o altă parte, marchează începutul investițiilor de viitor, începutul rezolvării fundamentale a problemei de vulnerabilitate energetică prin integrarea energiei regenerabile și creșterea eficienței consumului. Marcăm ieșirea din perioada de criză și începutul tranziției spre energie durabilă”, a conchis ministrul.
Reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova, Daniela Gasparikova, a menționat că Moldova s-a angajat să reducă vulnerabilitatea energetică. „Suportul oferit de Italia ne va permite să promovăm acest scop și să contribuim la reducerea riscurilor, diversificarea resurselor energetice și să facem acest lucru folosind cele mai eficiente tehnologii disponibile la nivel global”, a precizat Daniela Gasparikova.
În precedentul sezon rece, Guvernul de la Chișinău a acordat compensații pentru energie în sumă de 3,4 miliarde de lei (aproximativ 170 mln de euro).