Principalii actori din sectorul energetic din țările membre ale Parteneriatului Estic s-au reunit la Chișinău pentru a explora oportunitățile de întărire a securității cibernetice în domeniul energetic. Evenimentul de instruire este organizat de Ministerul Energiei al Republicii Moldova, în colaborare cu Consiliul Autorităților Europene de Reglementare a Energiei (CEER), reunind reprezentanți ai ministerelor energiei, autorităților de reglementare și operatorilor de sistem din țările Parteneriatului Estic.

În deschiderea seminarului, Cristina Pereteatcu, secretara de stat la Ministerul Energiei, a subliniat importanța securității cibernetice într-un sector din ce în ce mai digitalizat. "Progresul în digitalizare transformă sectorul energetic într-unul mai inteligent și aduce consumatorilor servicii inovative și mai calitative. Totuși, această digitalizare sporește expunerea la atacuri cibernetice, care pun în pericol datele personale ale consumatorilor și securitatea livrărilor de energie. În lumea modernă, de energie electrică depind practic toate procesele economice și sociale", a declarat aceasta.

Atelierul interactiv de două zile are ca scop consolidarea practicilor și instrumentelor de securitate cibernetică în sectorul energetic și întărirea rezilienței cibernetice. Participanții discută legislația și situația curentă din țările participante, redefinirea rolurilor și responsabilităților pe lanțul valoric al livrărilor de energie electrică și stabilirea priorităților în sector.

Un subiect central al instruirii este implementarea Codului de rețea privind securitatea cibernetică în rețelele europene, aprobat de Uniunea Europeană în 2024. Acest cod stabilește un standard european pentru securitatea cibernetică a fluxurilor transfrontaliere de energie electrică și include norme privind evaluarea riscurilor cibernetice, cerințe minime comune, certificarea securității cibernetice a produselor și serviciilor, monitorizarea, raportarea și gestionarea crizelor.

Prin această inițiativă, Ministerul Energiei al Republicii Moldova, alături de CEER și partenerii regionali, subliniază angajamentul față de protejarea infrastructurii energetice esențiale și asigurarea unui mediu sigur și stabil pentru livrarea energiei electrice. Reuniunea de la Chișinău reprezintă un pas important în direcția consolidării securității cibernetice în sectorul energetic, răspunzând astfel provocărilor unei lumi din ce în ce mai digitalizate.

Cele mai citite

  • Week

  • Month

  • All