Asigurarea securității energetice, dar și decarbonizarea sectoarelor clădiri și transporturi au fost principalele subiecte abordate de delegația condusă de ministrul Energiei, Victor Parlicov, în Norvegia.


Din delegație fac parte vicepreședinta Comisiei parlamentare pentru mediu, climă și tranziție verde, Ina Coșeru, și Secretara de Stat la Ministerul Educației și Cercetării, Galina Rusu.

Guvernul Norvegiei a alocat, prin Programul de sprijin NANSEN pentru Ucraina, un suport financiar sub formă de grant și Republicii Moldova (35,0 mil EUR), inclusiv în sectorul energetic, în vederea diminuării impactului social-economic cauzat de războiul din țara vecină. Grantul vine să suplinească fondurile Energocom pentru achiziționarea și depozitarea stocurilor de gaze naturale. La fel, Norvegia a contribuit cu anul trecut cu peste 12 milioane Euro la Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice.

Părțile au discutat posibilitățile de  extindere a cooperării în cadrul Programului NANSEN, sprijin în crearea și capitalizarea Fondului de eficiență energetică în sectorul rezidențial, suport pentru adaptarea metodologiilor de monitorizare a eficienței energetice cu cele aplicate în țările UE, dar și efectuarea unui studiu geologic pentru cercetarea potențialului de energie geotermală în Republica Moldova, utilizând experiența extinsă a Norvegiei în acest domeniu. 

De asemenea, în cadrul întâlnirilor cu reprezentanți ai companiilor energetice norvegiene, au fost puse în discuție oportunitățile investiționale în Republica Moldova și planurile de integrare în piața energetică europeană.

Delegația moldovenească a avut marți la Oslo întrevederi cu Eivind Vad Petersson, Secretar de Stat al MAE, Astrid Bergmal, Secretară de Stat pe Energie și Petrol, Raghnild Sjoner Syrstad, Secretară de Stat pe Climă, Bard Vegar Solhjell, Directorul General al Agenției Norvegiene pentru Dezvoltare Internațională (NORAD), oficiali de la Ministerul Comerțului și reprezentanți ai sectorului privat.

Cele mai citite

  • Week

  • Month

  • All