Lucrările de construcție a gazoductului interrural de presiune înaltă „Strășeni-Vorniceni” au fost finalizate cu succes, iar obiectul este deja pus în funcțiune. Acest fapt va asigura pe deplin consumul de gaze naturale în satele Pănășești, Tătărești, Gălești, Bucovăț, Căpriana, Vorniceni si Lozova din raionul Strășeni. Luând în considerație creșterea numărului de doritori de a se racorda la rețeaua de distribuție a gazelor, gazoductul existent „Strășeni-Vorniceni-Lozova” cu diametrul de 110 milimetri a putut acoperi doar consumul curent în aceste localități, însă nu permitea conectarea de consumatori noi.
În acest sens, în anul 2021 s-a decis construirea a încă unei porțiuni a conductei de gaze (looping) cu o lungime totală de peste 11,6 kilometri, și un diametru de la 200 până la 225 de milimetri, în funcție de secțiune.
Punerea în funcțiune a gazoductului nou va permite racordarea a circa 3 800 de consumatori noi (gospodării) la rețeaua de distribuție a gazelor naturale, asigurând 100% din consumul de gaze în aceste sate cu volumele necesare. Raionul Strășeni este deservit de compania de distribuție a gazelor naturale „Ialoveni-Gaz”, parte a grupului de companii Moldovagaz.