Guvernul conservator al Greciei a propus marți noi măsuri de sprijin pentru fermierii care protestează de săptămâni întregi după creșterea costurilor energiei, dar și a concurenței din străinătate.
Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, care a câștigat al doilea mandat anul trecut, s-a întâlnit cu reprezentanții sindicatelor fermierilor pentru a discuta cererile lor.
Săptămâna trecută, guvernul grec a promis fermierilor o prelungire cu un an a reducerii taxelor pentru motorina agricolă până la sfârșitul anului 2024 precum și reduceri la facturile de energie electrică. Aceste angajamente nu au fost suficiente pentru a-i liniști pe fermieri, așa că Premierul Kyriakos Mitsotakis le-a oferit fermierilor posibilitatea de a beneficia de facturi mai mici la electricitate în următorii zece ani, în încercarea de a răspunde la solicitările lor şi a evita proteste de amploare în capitala Atena.
Marți, guvernul elen a anunțat că fermierii vor fi eligibili pentru energie electrică mai ieftină timp de doi ani, începând cu luna aprilie, măsură care va fi finanțată parțial din veniturile generate din surse regenerabile și creditele de pe piața de carbon.
După această perioadă, prețurile la energie electrică vor fi stabilizate pentru o treime din consumul lor de energie pentru încă opt ani, a precizat ministerul Energiei într-un comunicat.