Ipoteza că relațiile comerciale dintre Gazprom și Moldovagaz și dintre Energocom și Centrala electrică Cuciurgan din regiunea transnistreană vor rămâne în vigoare este pusă sub semnul întrebării, potrivit Expert-Grup.
„Cu toate acestea, ipoteza este expusă riscului comportamentului imprevizibil al factorilor de decizie de la Gazprom/Kremlin în raport cu omologii moldoveni, mai ales pe fondul situației geopolitice tensionate actuale. În cazul în care Gazprom își va întrerupe livrările de gaze naturale către moldoveni, aceasta va submina imediat relațiile comerciale dintre Centrala de la Cuciurgan și Energocom. Cuciurgan ar putea începe să cumpere gaze naturale de la Energocom în schimbul energiei electrice pe care o produce, care va fi la prețuri mult mai mari în comparație cu statu-quo-ul. De asemenea, Energocom ar putea crește achizițiile sale de energie electrică din alte surse (de exemplu, OPCOM) la prețuri mult mai mari”, se arată în analiza economiștilor Centrului, transmite bani.md.
Aceste evenimente vor necesita ajustarea în creștere a tarifelor la energia electrică pentru consumatorii finali din Moldova, având un impact direct asupra IPC prin efecte directe și efecte de runda a doua. Un alt risc inflaționist provine din creșterea potențială a prețurilor globale la gazele naturale, în special înainte de următorul sezon rece, având în vedere interdicțiile la nivel global privind tranzacțiile cu Gazprom, dar și faptul că următoarea iarnă ar putea fi mult mai rece față de cea precedentă. Materializarea acestor riscuri va afecta procesul de decelerare a dinamicii inflaționiste, fapt ce va motiva BNM să își revadă procesul de relaxare a politicii monetare.
Din decembrie 2022, Chișinăul a renunțat la gazul de la Gazprom și s-a reorientat pe piețele din vest. Decizia Republicii Moldova a venit după ce concernul rus a redus livrările zilnice cu 30%, la 5,7 milioane de metri cubi. Volumul de gaze a fost redirecționat Centralei de la Cuciurgan în schimbul energiei electrice.