Directorul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexandru Ursu, a avut o întrevedere, la 8 noiembrie 2023 cu o delegație a Secretariatului Comunităţii Energetice, în frunte cu directorul instituției Artur Lorkowski, care în această perioadă întreprinde o vizită de lucru la Chișinău.
În cadrul discuțiilor, cei prezenți au abordat mai multe subiecte ce țin de procesul de pregătire a sectorului energetic pentru sezonul rece, progresul în privința certificării operatorilor de transport (OST) în sectorul energie electrică și gaze naturale, modul de reflectare a devierilor financiare ale furnizorilor de gaze naturale, aspectele legate de procedura de schimbare a furnizorului de gaze naturale și alte subiecte de interes.
Alexandru Ursu a menționat că, urmare a certificării OST al energiei electrice Î.S. „Moldelectrica” ca Operator Independent de Sistem, în iulie anul curent, ANRE și-a asumat angajamentul de a monitoriza implementarea condițiilor de asigurare pe deplin a independenței OST.
Totodată, directorul ANRE a menționat că OST S.R.L. „Vestmoldtransgaz”, desemnat provizoriu de către ANRE în calitate de OST al gazelor naturale pe întreg teritoriul Republicii Moldova, după ce a preluat rețelele de transport al gazelor naturale ale SRL ”Moldovatransgaz” – asigură continuitatea gestionării și funcționării corespunzătoare a infrastructurii de transport a gazelor naturale.
Reprezentanții Secretariatului Comunității Energetice au accentuat necesitatea asigurării independenței de operare a OST S.R.L. „Vestmoldtransgaz” și s-au declarat disponibili de a acorda asistența tehnică necesară în procesul de certificarea a OST respectiv la nivel european, în conformitate cu angajamentele de implementare a Pachetului Energetic III.
Părțile au decis să organizeze o ședință tehnică până la sfârșitul anului, pentru a evalua procesul de certificare a OST al gazelor naturale și pentru a aborda alte subiecte ce țin de cadrul de reglementare, inclusiv Regulamentul UE privind integritatea și transparența pieței angro de energie (REMIT).