Guvernul a aprobat astăzi noi mecanisme menite să asigure independența ÎS „Moldelectrica” în calitate de „Operator de Sistem Independent” (ISO), în conformitate cu directivele europene și angajamentele față de Comunitatea Energetică în cadrul Pachetului Energetic III. În luna iulie a.c., Moldelectrica a fost certificată provizoriu de către Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică ca și operator independent, urmând ca în termen de 9 luni să fie definitivată legislația secundară privind limitarea intervenției statului în activitatea acestuia.
Modelul de separare „Operator de Sistem Independent” prevede un set de reguli care asigură independența operatorului faţă de orice interese legate de furnizarea și producerea energiei electrice și a gazelor naturale. De asemenea, acest model permite întreprinderilor integrate pe verticală sau proprietarilor rețelelor de transport să-și păstreze dreptul de proprietate asupra activelor, asigurând, în același timp, o separare efectivă a intereselor, cu condiţia că operatorul sistemului independent va desfășura toate activităţile specifice, aplicând reglementări detaliate și mecanisme ample de supraveghere exercitate de autorităţile de reglementare.
Astfel, potrivit hotărârii de Guvern, funcția de fondator al operatorului sistemului de transport ÎS „Moldelectrica” se exercită de către Secretarul general sau secretarul general adjunct al Ministerului, iar instituția va aproba reguli interne care să asigure că funcționarul acționează în mod independent și fără a fi influențat, nu participă la promovarea politicii de stat în domeniul energiei electrice și a gazelor naturale și nu divulgă informații obținute în această funcție cu ministrul și/sau alți secretari de stat și alți funcționari publici din cadrul Ministerului.
Suplimentar, majoritatea membrilor Consiliului de administrație al ÎS „Moldelectrica”, va fi selectată și numită pe criterii de merit din afara administrației publice și a întreprinderilor cu capital de stat.
Î.S. „Moldelectrica” desfășoară activitatea de transport a energiei electrice prin rețelele electrice de tensiune înaltă și efectuează gestionarea operativă centralizată a sistemului electroenergetic la nivel de Serviciu Dispecerat Central.