Prețurile petrolului au înregistrat o ușoară creștere vineri, după ce grupul OPEC+ a decis să își păstreze politica de producție neschimbată, dar au încheiat săptămâna cu pierderi, din cauza temerilor privind evoluția cererii din China.
Contractele futures pentru țițeiul Brent au avansat cu 27 de cenți sau 0,3%, la 78,97 dolari pe baril până la ora 12:15 GMT, iar contractele futures pentru țițeiul West Texas Intermediate au urcat cu 23 de cenți sau 0,3%, la 74,05 dolari pe baril.
Prețul țițeiului Brent atinsese aproape 85 de dolari pe baril în ședința de luni.
Două surse din cadrul OPEC+ au declarat joi că grupul format din Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și aliații săi conduși de Rusia a optat să își continue politica de producție și va decide în martie dacă va extinde reducerile voluntare de producție de petrol pentru primul trimestru.
OPEC+ a anunțat în noiembrie că va reduce producția de petrol cu 2,2 milioane de barili pe zi (bpd) în primul trimestru al anului 2024.
„Ceea ce s-a clarificat deja anul trecut este că revocarea acestor reduceri va fi graduală”, a afirmat analistul UBS, Giovanni Staunovo, adăugând că banca anticipează o extindere a reducerilor în al doilea trimestru.
Prețurile petrolului au fost susținute, de asemenea, de decizia Rezervei Federale a SUA de a menține rata de dobândă de politică monetară în intervalul 5,25-5,50%, și de comentariile președintelui Fed, Jerome Powell, care a spus că ratele dobânzilor au atins maximul și vor începe să scadă în lunile următoare.
Ratele dobânzilor mai mici ar reduce costurile de împrumut pentru consumatori, ceea ce ar putea stimula creșterea economică și cererea de petrol.
Cu toate acestea, prețurile petrolului au înregistrat totuși pierderi săptămânale de aproximativ 5%, după rapoarte neoficiale despre un armistițiu între Israel și Hamas, care au limitat avansul prețurilor și au determinat contractele să încheie ședința de joi cu o scădere de peste 2%.
Îngrijorarea cu privire la redresarea economică a Chinei a persistat, cu Fondul Monetar Internațional estimând vineri că ritmul de creștere al economiei chineze va încetini la 4,6% în 2024 și va continua să scadă în medie la aproximativ 3,5% în 2028.
În același timp, îngrijorarea cu privire la securitatea transportului maritim a persistat, după ce un purtător de cuvânt militar al grupării Houthi, aliate cu Iranul, a declarat joi că atacurile asupra navelor vor continua până când „asediul Fâșiei Gaza este ridicat”.
Sursa: Reuters