Moldovagaz anunță că lucrările de extindere a rețelei de distribuție a gazelor în 8 localități din raioanele Glodeni, Sângerei și Fălești, precum și în municipiul Bălți, planificate pentru anul curent, au fost finalizate în termeni stabiliți, iar racordarea noilor consumatori a demarat.
Astfel, în orașul Glodeni au fost construite 24 de ieșiri (puncte de racordare) de gaze naturale, și a fost instalat un nou punct de reglare-măsurare al gazelor. În satul Petrunea, raionul Glodeni, unde aproximativ 450 de gospodării și edificii sociale sunt conectate deja la rețeaua de distribuție a gazelor, au fost instalate în acest an încă 47 de puncte de ieșire. În total, în raioanele respective au fost așezați peste 8 kilometri de gazoduct de presiune medie și joasă, cu potențialul de a conecta cel puțin 248 de consumatori noi.
Per total pe țară în 2023 s-au pozat cca 99,3 kilometri de gazoduct, iar lucrările au fost efectuate în 49 de localități. Numărul consumatorilor noi prognozați va constitui, la primă etapa, cca 1730, cu posibilitatea să fie dublat în perioadă următoare.
Grupul de companii „Moldovagaz” include întreprinderile de distribuție de gaze „Chișinău-gaz”, „Bălți-gaz”, „Ialoveni-gaz”, „Orhei-gaz”, „Ungheni-gaz”, „Cimișlia-gaz”, „Cahul-gaz”, „Gagauz-gaz”, „Taraclia-gaz”, „Stefan-Vodă gaz”, „Florești-gaz”, „Edineț-gaz”, deservind peste 770 mii de consumatori finali.