Responsabilii de nivel înalt și experți locali și internaționali din domeniul energetic s-au întrunit în cadrul unei mese rotunde dedicate securității energetice și bunei guvernanțe în Republica Moldova. Agenda întrunirii a vizat reducerea dependenței energetice de Rusia, diversificarea surselor de energie, eficiența energetică și reducerea consumului, transparența și guvernanța în sectorul energetic.

Evenimentul a fost organizat de Centrul pentru Studierea Democrației din Bulgaria, pentru a discuta un document de politici asupra securității energetice. La acesta au participat și Ambasadoarea Bulgariei, Maia Dobreva, și Însărcinata cu afaceri în cadrul Ambasadei SUA, Laura Hruby.

În cadrul evenimentului, minstrul Energiei, Victor Parlicov a menționat că în ultimii ani Republica Moldova și-a redus dependența față de gazele din Federația Rusă, în special datorită diversificării surselor de aprovizionare, dar și raționalizării consumului și dezvoltării surselor de energie regenerabilă. Aderarea la coridorul vertical de transport a gazelor naturale va permite Republicii Moldova să fie nu doar un consumator, ci un furnizor de securitate în Europa centrală, fiind un lider în tranzitul de gaze spre depozitele subterane din Ucraina. Ministrul a remarcat și buna cooperare cu Bulgaria în domeniul energiei, în prezent fiind purtate discuții pentru a crește capacitatea conductei transbalcanice, parte a coridorului vertical, în regim revers.

Totuși, cel mai mare impact asupra independenței energetice a Republicii Moldova l-a avut sincronizarea de urgență a sistemului energetic național cu cel al Europei continentale, ENTSO-E.

„Până în 16 martie 2022, Republica Moldova era o periferie a sistemului energetic ex-sovietic, fără interconexiuni de înaltă tensiune, singurele existente spre Ucraina trecând prin Transnistria. Datorită sincronizării cu ENTSO-E, unica interconexiune cu România de tensiune înaltă, Isaccea-Vulcănești-Chișinău, a devenit funcțională și a permis menținerea stabilității sistemului în noiembrie 2022, când furnizările de gaze erau limitate, iar Centrala electrică din Transnistria a refuzat să furnizeze electricitate părții drepte a râului Nistru, iar sistemul energetic din Ucraina era bombardat”, a declarat Victor Parlicov.

Potrivit acestuia, sincronizarea cu ENTSO-E și diversificarea surselor de gaze a permis depășirea crizei și concentrarea pe reforme de piață pe termen lung, transpunerea acquis-ului comunitar și integrarea în piața energetică europeană. Ministrul Energiei a menționat că în prezent sunt în proces de implementare multiple procese, printre care construcția noilor linii electrice de interconexiune cu România, liberalizarea pieței de energie și digitalizarea infrastructurii prin instalare de contoare inteligente, lansarea licitațiilor privind capacitățile mari de energie regenerabilă și mai buna integrare a acesteia în rețea, etc.

Aceste activități au ca obiectiv integrarea în piața UE și asigurarea securității energetice a țării, asigurarea unor prețuri accesibile pentru consumatori și decarbonizarea economiei.

Ar putea fi o imagine cu 4 persoane şi podium

Ar putea fi o imagine cu 4 persoane şi persoane studiind

Ar putea fi o imagine cu 4 persoane

Ar putea fi o imagine cu 3 persoane

Cele mai citite

  • Week

  • Month

  • All