Centrul Național pentru Energie Durabilă inițiază consultări publice a proiectelor Modelului Raportului de audit energetic pentru casele individuale și a Cerințelor minime necesare a fi luate în considerare la elaborarea auditurilor energetice în cadrul caselor individuale.

Evenimentele din perioada anilor 2021 - 2022 au ridicat semnificativ gradul de vulnerabilitate a Republicii Moldova în domeniul energetic. Începând cu a doua jumătate a anului 2021, prețurile foarte mari de import pentru gazele naturale au reprezentat o provocare pentru țară, generând creșterea tarifelor la energia termică și gazele naturale pentru consumatori, iar prin aceasta - amplificarea fenomenului de sărăcie energetică. Creșterea esențială a tarifelor, pe fundalul unor probleme semnificative de eficiență energetică a părții preponderente a fondului locativ, a determinat creșterea gradului de vulnerabilitate a populației, reducând esențial capacitatea de plată a consumatorilor.

O mare parte din fondul de locuințe al țării este caracterizat de un nivel scăzut al eficienței energetice, cu o rată redusă de înlocuire a vechilor clădiri din fondul locativ național. Conform datelor Ministerului Energiei, peste 70% din blocurile locative au un nivel scăzut de eficiență energetică. Aceasta impune o regândire a politicilor orientate spre sporirea eficienței energetice.

Considerând cota parte semnificativă a sectorului rezidențial în consumul final de energie și faptul că 68% din gospodării din Republica Moldova sunt case de locuit individuale, este propus elaborarea Modelului Raportului de audit energetic pentru casele individuale și Cerințelor minime necesare a fi luate în considerare la elaborarea auditurilor energetice în cadrul caselor individuale.

În acest sens, solicităm pe toți cei cointeresați să vină cu comentarii asupra proiectelor documentelor menționate supra la adresa de e-mail a IP CNED This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..

Perioada consultărilor publice: 03.05.2024 - 17.05.2024, iar materialele pot fi consultate și descărcate pe link-ul de mai jos:

-Cerințe minime necesare a fi luate în considerare la elaborarea auditurilor energetice în cadrul caselor individuale

-Modelul Raportului de audit energetic pentru casele individuale

-Datele de intrare pentru auditurile energetice ale cladirilor

Cele mai citite

  • Week

  • Month

  • All