PNUD a lansat miercuri, 15 noiembrie 2023, Cadrul de guvernanță energetică pentru o tranziție energetică echitabilă.
Prezent la evenimentul de lansare, ministrul Energiei al Republicii Moldova, Victor Parlicov, a subliniat importanța datelor exacte pentru adoptarea unor politici informate. El a dat drept exemplu proiectul-pilot, desfășurat cu sprijinul UNDP Moldova și al Guvernului Italiei, de instalare a contoarelor inteligente, ceea ce va permite acumularea datelor privind consumul casnic de energie electrică și schimbarea tendințelor de consum prin tarife diferențiate în funcție de oră.
 
Oficialul a descris progresul Republicii Moldova din ultimii ani în liberalizarea piețelor de energie și alinierea la legislația Uniunii Europene.
 
Unul dintre instrumentele inovative aplicate a fost Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice, creat cu sprijinul PNUD și UE. Acesta a acordat compensații în factură, dar și a colectat date valoroase privind gospodăriile casnice și consumul de energie.
 
O altă inițiativă susținută de PNUD este lansarea sandbox-urilor în domeniul energiei sau centre de testare a tehnologiilor inovative, care poate beneficia de reglementări, proceduri de autorizaţii, tarife şi reguli speciale, faţă de cele obişnuite, pentru a sprijini transpunerea noilor tehnologii în produse gata de livrare pe piață.
 
Cadrul redefinește principiile de guvernanță în domeniul energetic, punând accent pe incluziune, eficiență și transparență. Obiectivul este de a transpune în realitate transformările sistemului energetic global prin conectarea acestuia cu obiectivele de dezvoltare și realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

Cele mai citite

  • Week

  • Month

  • All