„Pentru a satisface cererea în creștere”, guvernul indian a anunțat în decembrie că se așteaptă să dubleze producția de cărbune, ajungând la 1,5 miliarde de tone până în 2030. Ulterior, ministrul Energiei, Raj Kumar Singh, a anunțat că India va construi 88 de gigawați de centrale termice până în 2032. Marea majoritate dintre acestea vor arde cărbune. Știrea e din Bloomberg. Veți spune că guvernul indian e inconștient. Eu spun că principala datorie a guvernului indian este să asigure economiei și populației energia de care are nevoie pentru a se dezvolta/trăi.
De aceea India a devenit cel mai mare importator de petrol rusesc anul trecut, cu aproape 2 milioane de barili/zi. India, țară cu cea mai mare populație de pe planetă, 1,43 miliarde, se dezvoltă într-un ritm intens și va deveni a patra cea mai mare economie din lume, depășind Germania, cea mai mare economie europeană, peste 3-4 ani. Probabil după 2030 va depăși Japonia și se va duce după China. Consumul de energie al acestei țări este enorm, iar guvernul trebuie să estimeze cu cât va crește în următorii ani și să planifice dezvoltările rețelei astfel încât această dezvoltare să continue fără întreruperi.
O "furtună" perfectă a avut loc în acest weekend în provincia canadiană Alberta. Temperaturile au scăzut la minus 40 de grade Celsius noaptea, cele mai scăzute din ultimii 50 de ani, iar vântul a fost slab. Sâmbătă seara, autoritățile au transmis un mesaj alerta populației, anunțând întreruperi controlate de energie și cerând ca rețeaua electrică să fie folosită doar pentru strictul necesar. Cu vânt slab, rețeaua electrică mai avea o rezervă de doar 10 MW când a fost trimisă alerta.
Imediat după trimiterea alertei, cererea a scăzut cu 100 MW și apoi cu încă 100 MW. Provincia vecină Saskatchewan a furnizat 153 MW către Alberta pentru stabilizarea situației. Alberta și-a crescut capacitatea energetică cu 12% anul trecut, marea majoritate a creșterii fiind din solar.
Andrew Leach, specialist în energie și mediu, profesor de economie la universitatea din Alberta, a declarat: Puteam să avem și 50.000 de megawatts, toate fermele solare și eoliene din lume aici și tot nu puteam rezolva problema de sâmbătă. Leach spune că este nevoie de flexibilitate în reglementare pentru partea din țară care este inundată de energie ieftină vara, de la eolian și solar, dar în mijlocul iernii, în condiții de iarnă geroasă și cu cerere foarte mare de energie, acestea nu pot genera prea multă energie.
„O soluție care se bazează exclusiv pe energie eoliană, solară și import nu te va face să treci printr-o noapte cu adevărat rece și întunecată cum sunt cele din Alberta”, a spus el.
Inutil să spun că Alberta a trecut weekendul cu energia produsă din gazele naturale (70+%) și cărbune. Ca să nu intrăm în dezbateri inutile. Evident că sunt pentru renunțarea la cărbune și trecerea la energie din surse regenerabile. Dar pentru mine, energia regenerabilă nu înseamnă doar vânt și soare, ci și hidro și nuclear. Iar gazele pot completa solarul și eolianul acolo unde nu există nuclear.
Doar cu eolian și solar, fără nuclear și/sau gaze, și fără soluții performante de stocare nu se poate. Soarele trimite într-o oră spre Pământ o cantitate de energie suficientă pentru necesarul planetei pe un an de zile.
Până vom dezvolta tehnologia care să absoarbă această energie într-un procent cât mai mare, astfel încât să o putem folosi zi de zi, e nevoie de un mixt inteligent și precaut pentru a putea: a) să ne continuăm dezvoltarea b) să avem energie pentru a putea trăi. Și să înțelegem că dacă Europa s-a dezvoltat, de la Revoluția Industrială, arzând cărbune, mult, nu-i poți interzice Indiei azi, când tu te declari "verde", să mai folosească această resursă pentru că ție îți "pute".
PS.
Apropo de tâmpeniile din reglementare, îmi spunea cineva în decembrie că energia de la Hidroelectrica nu este toată încadrată la "energie verde". Doar anumite hidrocentrale respectă "normele" și se califică pentru a primi eticheta de energie verde. Face palm.
Autor: Orlando Nicoara