Premierul Dorin Recean, în cadrul ședinței Parlamentului, a evitat să spună dacă FEE Nord, compania de distribuție e energiei electrice din nordul Republicii Moldova, va fi privatizată. „Statul va continua să investească pentru un consum mai mare de energie electrică”.
Premierul Dorin Recean a declarat că investițiile în activele energetice vor continua și vor fi orientate către eficiență sporită și trecerea la electrificare. Acest demers este menit să răspundă creșterii viitoare a consumului de energie electrică, care va înlocui sursele de energie pe bază de combustibili.
Premierul a subliniat importanța asigurării tarifelor competitive pentru consumatori și a unei oferte suficiente de electricitate, pentru a facilita tranziția către un consum mai mare de energie electrică, inclusiv pentru echipamente precum televizoare, frigidere sau mașini electrice.
De asemenea, se va investi în creșterea capacității rețelelor de distribuție, pentru a evita discrepanțele de tarife între consumatorii din diferite regiuni ale țării. Aceste măsuri vizează eliminarea distorsiunilor și asigurarea unei distribuții echitabile și eficiente a energiei electrice în întreaga țară.
Anterior, ministrul Energiei, Victor Parlicov declara că autoritățile intenționează să privatizeze FEE Nord, iar de acest lucru sunt interesate companii din România.
Sursa: Bani.md