Centralele de apartament vor fi interzise. Parlamentul European a aprobat directiva. De anul viitor, statul nu mai poate subvenționa montarea acestor centrale, iar din 2040 nu mai este voie să le instalezi.
Potrivit Digi24, eurodeputații au adoptat marți planuri convenite cu Consiliul UE care vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul clădirilor, informează un comunicat al Parlamentului European.
Revizuirea propusă a Directivei privind performanța energetică a clădirilor urmărește să reducă substanțial emisiile de gaze cu efect de seră și consumul de energie în sectorul clădirilor din Uniune până în 2030. Un alt obiectiv îl reprezintă neutralitatea climatică a acestui sector până în 2050. Se dorește și ca numărul clădirilor cu performanța energetică cea mai slabă care sunt renovate să crească, iar schimbul de informații privind performanța energetică să fie îmbunătățit.
Potrivit textului revizuit al directivei, toate clădirile noi ar trebui să aibă emisii zero începând din 2030. În plus, clădirile noi ocupate sau deținute de autoritățile publice ar trebui să aibă emisii zero începând din 2028. Statele membre vor putea lua în considerare potențialul de încălzire globală pe durata ciclului de viață al clădirilor, care include fabricarea și eliminarea produselor pentru construcții utilizate la ridicarea lor. În cazul clădirilor rezidențiale, țările Uniunii Europene vor trebui să aplice măsuri pentru a asigura o reducere a energiei primare medii utilizate cu cel puțin 16% până în 2030 și cu cel puțin 20-22% până în 2035.
Conform noii directive, statele membre vor trebui să renoveze 16% din clădirile nerezidențiale cu cele mai slabe performanțe energetice până în 2030, respectiv 26% dintre acestea până în 2033. Pentru a identifica clădirile care intră în această categorie se vor utiliza cerințele minime de performanță energetică.
Statele membre trebuie să adopte măsuri pentru a decarboniza sistemele de încălzire și a elimina treptat combustibilii fosili din instalațiile de încălzire și răcire, obiectivul fiind eliminarea completă a centralelor termice pe bază de combustibili fosili până în 2040. Subvenționarea centralelor individuale pe bază de combustibili fosili va fi interzisă începând din 2025. Va fi în continuare posibil să se acorde stimulente financiare pentru sistemele de încălzire hibride, cum ar fi cele care combină o centrală pe combustibili fosili cu o instalație termică solară sau o pompă de căldură.