Austria a exportat anul trecut mai multă energie decât a consumat, pentru prima dată în ultimele două decenii. Acest lucru s-a datorat livrărilor constante de gaze naturale din Rusia și consumului redus de electricitate, care au favorizat companiile de stat austriece, relatează Bloomberg.
Datele evidențiază impactul inegal al crizei energetice provocate de invazia Rusiei în Ucraina. În timp ce prețurile ridicate la electricitate și gaze naturale i-au determinat pe consumatori să își diminueze consumul, companii precum OMV AG și Verbund AG au profitat de exporturile mai mari de energie către țările vecine Austriei, scrie Agerpres.
Grupul OMV a anunțat joi că Rusia i-a furnizat toate cantitățile de gaze prevăzute în contractul pe termen lung semnat cu Gazprom, care se întinde până în 2040. În ultimul trimestru al anului trecut, acționarul majoritar de la OMV Petrom a achiziționat 5,3 teravați oră de gaze rusești în fiecare lună.
În total, Austria a importat de două ori mai multe gaze decât are nevoie economia sa, ceea ce a permis traderilor să vândă peste graniță puțin peste 90 de teravați oră de gaze naturale. Situația este similară în cazul energiei electrice, unde compania de stat Verbund AG este cea mai valoroasă companie din Austria.
Consumul de electricitate a scăzut cu 5,3%, în timp ce producția de electricitate hidro ieftină a crescut cu aproape o cincime față de nivelul din 2022. Asta a permis Austriei să exporte anul trecut mai multă electricitate decât a folosit intern, o premieră după anul 2003, conform E-Control.
Profiturile în creștere spectaculoasă atât la OMV cât și la Verbund au fost afectate de taxe speciale pe care Guvernul de la Viena le-a prelungit până la sfârșitul lui 2024. Cu toate acestea, OMV a comunicat miercuri că își va recompensa acționarii cu dividende cu 50% mai mari decât estimările. Verbund, care și-a majorat prognoza de profit în noiembrie, va publica luna viitoare rezultatele pentru anul 2023.