QatarEnergy a semnat un acord pentru aprovizionarea companiei japoneze Mitsui & Co cu 11 milioane de barili de condensat de gaze pe an, timp de 10 ani, începând din aprilie, a anunţat duminică compania energetică de stat din Qatar, transmite Reuters.
Acordul include o opţiune de a creşte volumul exporturilor de condensat al QatarEnergy către Mitsui & Co, atunci când vor deeni disponibile volume suplimentare din vastul proiect de extindere a unităţii de producţie a gazelor naturale lichefiate (GNL) North Field, din Qatar, se arată în comunicatul QatarEnergy.
”Suntem încântaţi să anunţăm semnarea acestui acord de vânzare pe termen lung cu unul dintre partenerii noştri strategici japonezi, solidificând relaţia noastră de decenii cu Mitsui”, a declarat Saad Sherida Al-Kaabi, CEO al QatarEnergy şi ministrul de stat al Energiei din Qatar.
Condensatul, produs secundar al procesului de producere a gazelor naturale, este adesea folosit în producţia de benzină.
Prim-ministrul japonez Fumio Kishida a fost de acord să consolideze legăturile energetice şi cooperarea economică cu Qatar, în iulie, când a vizitat ţară producătoare de gaze.
Mitsui & Co a declarat în octombrie anul trecut că are în vedere cumpărarea unui pachet de acţiuni în proiectul de extindere North Field, ca o modalitate de a asigura o aprovizionare stabilă cu GNL.
Kaabi a declarat în decembrie că QatarEnergy discută cu mai mulţi cumpărători asiatici despre a deveni parteneri ”cu valoare adăugată”, cu o participaţie în proiectul de extindere.
Se preconizează că extinderea North Field va creşte producţia Qatarului la 126 de milioane de tone de GNL pe an, până în 2027, de la 77 milioane de tone în prezent.
Sursa: news.ro