Miniștrii Energiei din Republica Moldova și România au semnat astăzi un Memorandum de înțelegere privind realizarea proiectelor de interconectare a rețelelor de gaze naturale și energie electrică.
„Acest Memorandum consfințește cooperarea noastră foarte intensă de până acum și sunt recunoscător României pentru sprijinul necondiționat, România fiind principalul nostru partener și avocat al integrării în Uniunea Europeană. Memorandumul va contribui la atingerea obiectivului nostru de a deveni parte a pieței de energie europeană încă înainte de a deveni țară membră a Uniunii Europene”, a declarat Victor Parlicov, ministrul Energiei din Republica Moldova.
„România este pe pragul de a atinge independența energetică, fiind în acest an exportator net de energie electrică și bazându-se doar pe gazele produse intern. Cât privește securitatea energetică, ne-am bucurat să vedem în ultimii ani investiții în infrastructură, ce permit diversificarea surselor de aprovizionare, și planificăm pașii următori. Energia este inima economiei și poate fi folosită ca instrument de șantaj sau ca instrument de dezvoltare, iar Republica Moldova poate conta oricând pe sprijinul României”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei din România.
Oficialul a precizat că Transelectrica va anunța în curând licitația privind construcția liniei de tensiune înaltă Suceava-Bălți, aceasta urmând a fi gata în 2, maxim 3 ani, și că a solicitat OPCOM să accelereze procesul de lansare a activității în Republica Moldova.
Memorandumul semnat astăzi prevede posibilitatea creșterii capacității de transport a gazelor naturale și extinderea gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău prin construcția unei conducte de transport a gazelor - Centura Chișinăului. Acest obiectiv ar putea fi realizat până la sfârșitul anului 2031. De asemenea, va fi sprijinită dezvoltarea pe teritoriul României a sistemului de înmagazinare a gazelor naturale prin creșterea capacității de stocare a gazelor naturale la depozitul Sărmășel și/sau construcția unui nou depozit la Fălticeni.
În contextul recentei sincronizări a sistemului electroenergetic al Republicii Moldova cu rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrice ENTSO-E, în domeniul energiei electrice, Memorandumul vizează Linia Electrică Aeriană (LEA) cu tensiunea nominală 400 kV Suceava - Bălți, extinderea stației 400kV Suceava și stația 400 kV Bălți, proiectul Liniei Electrice Aeriene de interconexiune de 400 kV între Strășeni și o stație electrică de pe teritoriul României, stabilită de CNTEE „Transelectrica” SA, precum și dezvoltarea liniei de interconexiune în domeniul energiei electrice existente 110kV Huși-Cioara.
Totodată, Memorandumul va asigura condițiile desemnării „OPCOM” SA în temeiul legislației Republicii Moldova în calitate de operator al pieței de energie electrică în Republica Moldova, inclusiv operator al pieței energiei electrice desemnat, în vederea integrării pieței energiei electrice din Republica Moldova în piața internă de energie electrică a Uniunii Europene prin cuplarea piețelor.
La rândul său, „Moldelectrica” urmează să se integreze în Piața de Echilibrare administrată de către CNTEE „Transelectrica” SA, urmează a fi stabilite procesele de tranzacționare transfrontalieră a energiei electrice de echilibrare și serviciilor de sistem prin accesarea de către ÎS „Moldelectrica” a Pieței de Echilibrare și Pieței Serviciilor Tehnologice de Sistem, administrate de către CNTEE „Transelectrica” SA.